CRITICILOR MEI

Multe flori sunt, dar putine
Rod în lume o sa poarte,
Toate bat la poarta vietii,
Dar se scutur multe moarte.

E usor a scrie versuri
Când nimic nu ai a spune,
Insirând cuvinte goale
Ce din coada au sa sune.

Dar când inima-ti framânta
Doruri vii si patimi multe,
S-a lor glasuri a ta minte
Sta pe toate sa le-asculte,

Ca si flori în poarta vietii
Bat la portile gândirii,
Toate cer intrare-n lume,
Cer vestmintele vorbirii.

Pentru-a tale proprii patimi,
Pentru propria-ti viata,
Unde ai judecatorii,
Nenduratii ochi de gheata?

Ah! atuncea ti se pare
Ca pe cap îti cade cerul:
Unde vei gasi cuvâtul
Ce exprima adevarul?

Critici voi, cu flori desarte,
Care roade n-ati adus –
E usor a scrie versuri
Când nimic nu ai de spus.

(1883, decembrie)