FLOARE ALBASTRA
menu

FLOARE ALBASTRA

 

Iar te-ai cufundat în stele
Si în nori si-n ceruri nalte?
De nu m-ai uita încalte,
Sufletul vietii mele.


In zadar râuri de soare
Gramadesti-n a ta gândire
Si câmpiile asire
Si întunecata mare;


Piramidele-nvechite
Urca-n cer vârful lor mare
Nu cata în departare
Fericirea ta, iubite!


Astfel zise mititica,
Dulce netezindu-mi parul.
Ah! ea spuse adevarul;
Eu am râs, n-am zis nimica.


Hai în codrul cu verdeata,
Und-izvoare plâng în vale,
Stânca sta sa se pravale
In prapastia mareata.


Acolo-n ochi de padure,
Lânga balta cea senina
Si sub trestia cea lina
Vom sedea în foi de mure.


Si mi-i spune-atunci povesti
Si minciuni cu-a ta gurita,
Eu pe-un fir de romanita
Voi cerca de ma iubesti.

 

Si de-a soarelui caldura
Voi fi rosie ca marul,
Mi-oi desface de-aur parul,
Sa-ti astup cu dânsul gura.


De mi-i da o sarutare,
Nime-n lume n-a s-o stie,
Caci va fi sub palarie
S-apoi cine treaba are!


Când prin crengi s-a fi ivit
Luna-n noaptea cea de vara,
Mi-i tinea de subsuoara,
Te-oi tinea de dupa gât.


Pe carare-n bolti de frunze,
Apucând spre sat în vale,
Ne-om da sarutari pe cale,
Dulci ca florile ascunse.


Si sosind l-al portii prag,
Vom vorbi-n întunecime;
Grija noastra n-aib-o nime,
Cui ce-i pasa ca-mi esti drag?


Inc-o gura si dispare...
Ca un stâlp eu stam în luna!
Ce frumoasa, ce nebuna
E albastra-mi, dulce floare!

................................................

Si te-ai dus, dulce minune,
S-a murit iubirea noastra
Floare-albastra! floare-albastra!...
Totusi este trist în lume!

(1873, 1 aprilie)

bottom
<<(înapoi la Opera)
pagina principala scrisori marturii critice biografie pagina principala bibliografie