FREAMAT DE CODRU

Tresarind scânteie lacul
Si se leagana sub soare;
Eu, privindu-l din padure,
Las aleanul sa ma fure
Si ascult de la racoare
Pitpalacul.

Din izvoare si din gârle
Apa suna somnoroasa;
Unde soarele patrunde
Printre ramuri a ei unde,
Ea în valuri sperioase
Se azvârle.

Cucul cânta, mierle, presuri –
Cine stie sa le-asculte?
Ale pasarilor neamuri
Ciripesc pitite-n ramuri
Si vorbesc cu-atât de multe
Întelesuri.

Cucu-ntreaba: – Unde-i sora
Viselor noastre de vara?
Mladioasa si iubita,
Cu privirea ostenita,
Ca o zâna sa rasara
Tuturora.

Teiul vechi un ram întins-a,
Ea sa poata sa-l îndoaie,
Ramul tânar vânt sa-si deie
Si de brate-n sus s-o ieie,
Iara florile sa ploaie
Peste dânsa.

Se întreaba trist izvorul:
– Unde mi-i craiasa oare?
Parul moale despletindu-si,
Fata-n apa mea privindu-si,
Sa m-atinga visatoare
Cu piciorul?

Am raspuns: – Padure draga,
Ea nu vine, nu mai vine!
Singuri, voi,stejari, ramâneti
De visati la ochii vineti,
Ce lucira pentru mine
Vara-ntreaga.

Ce frumos era în crânguri,
Când cu ea m-am prins tovaras!
O poveste încântata
Care azi e-ntunecata...
De-unde esti revino iarasi,
Sa fim singuri!

(1879, 1 octombrie)