LUCEAFARUL- (paginile 11-12)
menu


Si de asupra mea ramâi
Durerea mea de-o curma,
Caci esti iubirea mea de-ntâi
Si visul meu din urma.


Hyperion vedea de sus
Uimirea-n a lor fata;
Abia un brat pe gât i-a pus
Si ea l-a prins în brata...


Miroase florile-argintii
Si cad, o dulce ploaie,
Pe crestele-a doi copii
Cu plete lungi, balaie.


Ea, îmbatata de amor,
Ridica ochii. Vede
Luceafarul. Si-ncetisor
Dorintele-i încrede:

 


Cobori în jos, luceafar blând,
Alunecând pe-o raza,
Patrunde-n codru si în gând,
Norocu-mi lumineaza!


El tremura ca alte dati
În codri si pe dealuri,
Calauzind singuratati
De miscatoare valuri:


Dar nu mai cade ca-n trecut
În mari din tot înaltul:
Ce-ti pasa tie, chip de lut,
Dac-oi fi eu sau altul?


Traind în cercul vostru strâmt
Norocul va petrece,
Ci eu în lumea mea ma simt
Nemuritor si rece.


(1833, aprilie)

bottom
<< (înapoi la Opera)
paginile 9_10 pagina principala scrisori marturii critice biografie pagina principala bibliografie