LUCEAFARUL - (paginile 1-2)
menu

LUCEAFARUL


A fost odata ca-n povesti
A fost ca niciodata,
Din rude mari împaratesti,
O prea frumoasa fata.


Si era una la parinti
Si mândra-n toate cele,
Cum e Fecioara între sfinti
Si luna între stele.


Din umbra falnicelor bolti
Ea pasul si-l îndreapta
Lânga fereastra, unde-n colt
Luceafarul asteapta.


Privea în zare cum pe mari
Rasare si straluce,
Pe miscatoarele carari
Corabii negre duce,


Îl vede azi, îl vede mâni,
Astfel dorinta-i gata;
El iar, privind de saptamâni,
Îi cade draga fata.


Cum ea pe coate-si razima
Visând ale ei tâmple,
De dorul lui si inima
Si sufletu-i se împle.


Si cât de viu s-aprinde el
În orisicare sara,
Spre umbra negrului castel
Când ea o sa-i apara.

*
Si pas cu pas pe urma ei
Aluneca-n odaie,
Tesând cu recile-i scântei
O mreaja de vapaie.


Si când în pat se-ntinde drept
Copila sa se culce,
I-atinge mânile pe piept,
I-nchide geana dulce;

Si din oglinda luminis
Pe trupu-i se revarsa,
Pe ochii mari, batând închisi
Pe fata ei întoarsa.


Ea îl privea cu un surâs,
El tremura-n oglinda,
Caci o urma adânc în vis
De suflet sa se prinda.


Iar ea vorbind cu el în somn,
Oftând din greu suspina:
O, dulce-al noptii mele Domn,
De ce nu vii tu? Vina!


Cobori în jos, luceafar blând,
Alunecând pe-o raza,
Patrunde-n casa si în gând
Si viata-mi lumineaza!


El asculta tremurator,
Se aprindea mai tare
Si s-arunca fulgerator,
Se cufunda în mare;


Si apa unde-au fost cazut
În cercuri se roteste,
Si din adânc necunoscut
Un mândru tânar creste.


Usor el trece ca pe prag
Pe marginea ferestei
Si tine-n mâna un toiag
Încununat cu trestii.


Parea un tânar voievod
Cu par de aur moale,
Un vânat giulgi se-ncheie nod
Pe umerele goale.


Iar umbra fetei stravezii
E alba ca de ceara
Un mort frumos cu ochii vii
Ce scânteie-n afara.

 

bottom
<< (înapoi la Opera)
pagina 3_4 pagina principala scrisori marturii critice biografie pagina principala bibliografie