LUCEAFARUL- (paginile 9-10)
menu


Reia-mi al nemuririi nimb
Si focul din privire,
Si pentru toate da-mi, în schimb
O ora de iubire...


Din chaos, Doamne,-am aparut
Si m-as întoarce-n chaos...
Si din repaos m-am nascut,
Mi-e sete de repaos.


Hyperion, ce din genuni
Rasai c-o-ntreaga lume,
Nu cere semne si minuni
Care n-au chip si nume


Tu vrei un om sa te socoti,
Cu ei sa te asameni?
Dar piara oamenii cu totii,
S-ar naste iarasi oameni.


Ei numai doar dureaza-n vânt
Deserte idealuri
Când valuri afla un mormânt,
Rasar din urma valuri;


Ei doar au stele cu noroc
Si prigoniri de soarte,
Noi nu avem nici timp, nici loc,
Si nu cunoastem moarte.


Din sânul vecinicului ieri
Traieste azi ce moare,
Un soare de s-ar stinge-n cer
S-aprinde iarasi soare;


Parând pe veci a rasari,
Din urma moartea-l paste,
Caci toti se nasc spre a muri
Si mor spre a se naste.


Iar tu, Hyperion, ramâi
Oriunde ai apune...
Cere-mi cuvântul meu dentâi
Sa-ti dau întelepciune?

 


Vrei sa dau glas acelei guri,
Ca dup-a ei cântare
Sa se ia muntii cu paduri
Si insulele-n mare?


Vrei poate-n fapta sa arati
Dreptate si tarie?
Ti-as da pamântul în bucati
Sa-l faci împaratie.


Îti dau catarg lânga catarg,
Ostiri spre a strabate
Pamântu-n lung si marea-n larg,
Dar moartea nu se poate...


Si pentru cine vrei sa mori?
Întoarce-te, te-ndreapta
Spre-acel pamânt ratacitor
Si vezi ce te asteapta.

*
În locul lui menit din cer
Hyperion se-ntoarse
Si, ca si-n ziua cea de ieri,
Lumina si-o revarsa.


Caci este sara-n asfintit
Si noaptea o sa-nceapa;
Rasare luna linistit
Si tremurând din apa


Si împle cu-ale ei scântei
Cararile din crânguri.
Sub sirul lung de mândri tei
Sedeau doi tineri singuri:


O, lasa-mi capul meu pe sân,
Iubito, sa se culce
Sub raza ochiului senin
Si negrait de dulce;


Cu farmecul luminii reci
Gândirile strabate-mi,
Revarsa liniste de veci
Pe noaptea mea de patimi.

 

bottom
<< (înapoi la Opera)
pagina 11_12pagina 7_8 pagina principala scrisori marturii critice biografie pagina principala bibliografie