SATIRA III - (paginile 3-4)
menu

 

Astfel tara dupa tara drum de glorie-i deschid...
Pân-în Dunare ajunge furtunosul Baiazid...


La un semn, un tarm de altul, legând vas de vas, se leaga
Si în sunet de fanfare trece oastea lui întreaga;
Ieniceri, copii de suflet ai lui Allah si spahii
Vin de-ntuneca pamântul la Rovine în câmpii;
Raspândindu-se în roiuri, întind corturile mari...
Numa-n zarea departata suna codrul de stejari.


Iata vine-un sol de pace c-o naframa-n vârf de bat.
Baiazid, privind la dânsul, îl întreaba cu dispret;
Ce vrei tu?
Noi? Buna pace! Si de n-o fi cu banat,
Domnul nostru-ar vrea sa vaza pe maritul împarat.


La un semn deschisa-i calea si s-apropie de cort
Un batrân atât de simplu, dupa vorba, dupa port.
Tu esti Mircea?
Da-mparate!
Am venit sa mi te-nchini,
De nu, schimb a ta coroana într-o ramura de spini.
Orice gând ai, împarate, si oricum vei fi sosit,
Cât suntem înca pe pace, eu îti zic: Bine-ai venit!
Despre partea închinarii însa, doamne, sa ne ierti;
Dar acu, vei vrea cu oaste si razboi ca sa ne certi
Ori vei vrea sa faci întoarsa de pe-acuma a ta cale,
Sa ne dai un semn si noua de mila mariei-tale...
De-o fi una, de-o fi alta... Ce e scris si pentru noi,
Bucurosi le-om duce toate, de e pace, de-i razboi.
Cum? Când lumea mi-e deschisa, a privi gândesti ca pot
Ca întreg Aliotmanul sa se-mpiedice de-un ciot?

 

O, tu nici visezi, batrâne, câti în cale mi s-au pus!
Toata floarea cea vestita a întregului Apus,
Tot ce sta în umbra crucii, împarati si regi s-aduna
Sa dea piept cu uraganul ridicat de semiluna.
S-a-mbracat în zale lucii cavalerii de la Malta,
Papa cu-a lui trei coroane, puse una peste alta,
Fulgerele adunat-au contra fulgerului care
În turbarea-i furtunoasa a cuprins pamânt si mare.
N-au avut decât cu ochiul ori cu mâna semn a face,
Si Apusul îsi împinse toate neamurile-ncoace;
Pentru-a crucii biruinta se miscara râuri-râuri,
Ori din codri rascolite, ori stârnite din pustiuri;
Zguduind din pace-adânca ale lumii începuturi,
Înnegrind tot orizontul cu-a lor zeci de mii de scuturi,
Se miscau îngrozitoare ca paduri de lanci si sabii,
Tremura înspaimântata marea de-ale lor corabii!...
La Nicopole vazut-ai câte tabere s-au strâns
Ca sa steie înainte-mi ca si zidul neînvins.
Când vazui a lor multime, câta frunza, câta iarba,
Cu o ura nempacata mi-am soptit atunci în barba,
Am jurat ca peste dânsii sa trec falnic, fara pas,
Din pristolul de la Roma sa dau calului ovas...
Si de crunta-mi vijelie tu te aperi c-un toiag?
Si, purtat de biruinta, sa ma-mpiedic de-un mosneag?
De-un mosneag, da, împarate, caci mosneagul ce privesti
Nu e om de rând, el este domnul Tarii Româneti.
Eu nu ti-as dori vrodata sa ajungi sa ne cunosti,
Nici ca Dunarea sa-nece spumegând a tale osti.
Dupa vremuri multi venira, începând cu acel oaspe,
Ce din vechi se pomeneste, cu Dariu a lui Istapse;
Multi durara, dupa vremuri, peste Dunare vrun pod,
De-au trecut cu spaima lumii si multime de norod;

bottom
<< (înapoi la Opera)
paginile 5_6paginile 1_2 pagina principala scrisori marturii critice biografie pagina principala bibliografie