Cezara- (paginile 11-12)
menu

Ea sopti ceva neînteles, cu ochii plini de lacrimi si dorinta.

V

Cezara catre Ieronim

Iarta dac-o femeie îti spune ca te iubeste. O femeie frumoasa si tânara, caci stiu ca sunt frumoasa. Dar stiu eu... tu esti atât de mândru, stii a privi atât de rece... Ah! cum as topi gheata ochilor tai cu gura mea – iubite! De ce sa mai îmbrac amorul cu valul rusinei... când te iubesc, când as primi sa fiu servitoarea ta, numai sa ma suferi într-un colt al casei în care vei locui tu, sa suferi ca sa sarut perina pe care va dormi capul tau. Vezi tu ce copil supus, umilit, este amorul. Tu vezi ca sunt o nerusinata, o rea, o femeie de defaimat; dara cugeta un lucru, ca as fi un miel, ca n-as vorbi un cuvânt, ca as tacč privindu-te daca m-ai iubi si tu pe mine. Stiu eu cum e inima ta? Pot eu sti? Vin de-mi spune cum este... ce se petrece în acea camaruta unde-as vrea sa locuiesc eu... numai eu. Si stii tu cum ma cheama?

Cezara"

....................................................

Ieronim catre Cezara

„Ca esti frumoasa, cred; ca ma iubesti, îti multumesc; ca-mi oferi tot ceea ce tu crezi ca m-ar face fericit ma face sa fiu în stare de a-mi jartfi viata pentru tine. Iti sarut mâna pentru vointa ce ai de-a ma face fericit, desi te-nseli când crezi ca amorul tau de femeie m-ar putč face. Amorul este o nenorocire si fericirea, ce mi-o oferi, venin. Ca n-o stii aceasta este împrejurarea care te face adorabila. Dac-ai avč pentr-un moment ochii mei, ce altfel ti s-ar arata aceasta lume, în care tu cauti si speri a gasi ce nu-i în ea – fericirea. Tu zici sa te iubesc. Daca te-as putč iubi ca pe-o stea din cer... da! Dar daca sustin, daca doresc... n-aud eu din toate partile aceleasi suspine ordinare, aceleasi doruri... ordinare; caci care-i scopul lor? Placerea dobitoceasca, reproducerea în musinoiul pamântului de viermi noi cu aceleasi murdare dorinte în piept, pe cari le îmbraca cu lumina lunci si cu stralucirea lacurilor, aceleasi sarutari gretoase, pe cari le asamana cu zuzurul zefirilor si cu aiurirea frunzelor de fag. Este asa sau nu?1(1. Aceeasi idee dezvolta în Scrisoarea a IV-a si a V-a, si împrumutata din Metafizica amorului de Schopenhauer.)

Priveste-ti-i acei tineri, cu zâmbiri banale, cu simtiri muieratice, cu soapte echivoce, vezi acele femei, cari li raspund prin ochiri voluptoase si miscându-si buzele, vezi! împrejurul acestui instinct se-nvârteste viata omenirei... Mâncare si reproducere, reproducere si mâncare!... Si eu sa cad în rolul lor?... Sa cersesc o sarutare? Sa fiu sclavul papucului tau, sa tremur când îti vei descoperi sânul... sânul, care mâni va fi un cadavru si care, dupa fiinta sa, este si astazi? Sa ma frizez, ca sa-ti plac, sa-ti spun minciuni, ca sa petrec mintea ta usoara; sa ma fac o papusa pentru... cine o si mai spune pentru ce? Nu! Nu ma voi face comediantul acelui rau, care stapâneste lumea; mi-e mila de tine, de mine, mi-e mila de lumea-ntreaga. Mai bine mi-as stoarce tot focul din inima, ca sa se risipeasca în scântei, decât sa animez cu el o simtire, pe care-o cred nu numai culpabila, ci ordinara... Lasa-i sa se mângâie în simtirile lor, lasa-i sa se iubeasca, lasa-i sa moara cum au trait; eu voi trece nepasator prin aceasta viata, ca un exilat, ca un paria, ca un nebun!... Numai nu ca ei. Sâmburele vietei este egoismul si haina lui, minciuna. Nu sunt nici egoist, nici mincinos. Adesea, când ma sui pe o piatra nalta, îmi pare ca în cretii mantalei, aruncate peste umar, am încremenit si am devenit o statua de bronz, pe lânga care trece o lume, ce stie ca acest bronz nu are nici o simtire comuna cu ea... Lasa-ma în mândria si raceala mea.1(1. Ideea dezvoltata în Luceafarul despre soarta geniului în mijlocul lumii de rând.) Daca lumea ar trebui sa piara si eu as putč s-o scap printr-o minciuna, eu n-as spune-o, ci as lasa lumea sa piara. De ce vrei tu sa ma cobor de pe piedestal si sa ma amestec cu multimea? Eu ma uit în sus, asemenea statuiei lui Apol... fii steau cea din cer, rece si luminoasa! S-atunci ochii mei s-or uita etern la tine!

I."

......................................................

Ieronim parasise monastirea dupa sfatul lui Euthanasius si traia izolat într-o chiliuta din oras, pe care si-o împodobise cu flori si cu schite zugravite de el. In aceasta sahastrie primea adesea vizitele lui Francesco. Intr-o zi el îi arata acestuia scrisoarea Cezarei.

– Ei, ai de gând sa zici ba?

– Iata ce zic, raspunse aratând pe a sa.

– Fa ce vrei, dar astazi vino-n atelierul meu, caci tabloul mi-e gata.

Plecara si venira... la Cezara acasa.

paginile 13_14paginile 9_10
<<(înapoi la Opera)
pagina principala scrisori marturii critice biografie pagina principala bibliografie