Cezara- (paginile 13--14)
menu

– Domnisoara Cezara, recomanda Francesco când intrara.

– Cezara? murmura Ieronim uimit si se uita lung, serios în fata rusinoasa si rosie a bietei fete. Ieronim se aseza în coltul unui divan si parea rau dispus... Francesco iesi, iar Cezara... s-arunca la picioarele tânarului cu mânile unite, tremurând si aproape plângând.

O! zise ea încet, ca si când s-ar fi temut de ceea ce zicea, si apucându-i o mâna o duse la buzele ei – poti suferi amorul meu? Sa-l suferi numai... caci nu pretind sa ma iubesti; dar sa te lasi iubit... ca un copil... Am auzit ca esti urâtor de femei, singuratic, si am desperat iubindu-te...

El îi cuprinse talia, o ridica încetinel de la pamânt, o aseza lânga el, apoi îi puise mâna dupa cap si se uita drept si lung în ochii ei... Îi era ciudat... nu-i venea sa creada ceea ce vedea cu ochii.

– Drept vorbesti? întreaba el.

Ea-si pleca fruntea-n jos. Vazuse zâmbetul lui si vazuse destul pentru a nu spera nimic. „Ah! gândi în sine, ce placere poate gasi un om ca el într-o papusa usoara, în aceasta masca de ceara a mea? Se întelege... Alt barbat s-ar simti magulit, el... nici magulit nu-i... Stie ca i se cuvine amor si ma-ntreaba numai, precum un dascal pe eleva lui, amicabil, însa destul de rece: Adevarat vorbesti?"

O alta femeie, mai mândra de frumusetea ei, ar fi iesit vânata de mânie si jignita de moarte din casa. Nu se ofera o femeie spre a fi refuzata. Ea? Era trista. Ar fi plâns... ar fi plâns de-a fi murit, dar nu putea fi suparata pe el.

Si el, cu cât o privea mai mult, cu atâta o gasea mai frumoasa. Avea mila de ea, desi nu voia sa-i inspire sperante deserte, precum ar fi facut orice barbat în locu-i.

– Nu ca nu esti frumoasa, Cezara. Sa vorbim încet... te voi numi tu, caci îmi esti scumpa, desi nu te iubesc în feliul în care as dori eu însumi. Asculta. Eu n-am iubit niciodata si poate ca nici sunt în stare. Dar un lucru crede! Nu iubesc pe nimeni, dar daca as iubi, sigur ca tu ai trebui sa fii amanta mea. Simt o adorare în inima mea pentru tine, care poate ar deveni amor... daca... ei bine... daca nu m-ai iubi tu pe mine. Eu singur nu stiu cum sa-ti descriu simtirea ciudata care-mi raceste inima, adica nu mi-o raceste atâta, cât mi-o face somnolenta. Nu am dorinte si tu m-ai învatat de a le avč... Îti pare ciudat asta... dar si mie. Pare-ca te-as saruta... daca nu m-as teme ca mi-ar da sarutarea înapoi; parca te-as iubi... atunci când ai fi suparata pe mine.

– Nu pot fi... nu ma pot preface... în nimic, zise ea. E trist, adaose linistita si cu glasul putin mai adânc, caci de la amorul tau atârna fericirea vietei mele întregi... Acuma Castelmare are jocul liber... nu am cauze de-a ma opune casatoriei cu el, caci tu nu vrei sa stii nimica de mine.

Nu mai voi sa fug de la tatal-meu, caci trebuie sa caut a-mi uita nenorocirea, de se poate, prin o alta nenorocire... Sunt femeie... am crezut ca sunt frumoasa... n-o mai pot crede... am crezut ca am dreptul de-a despretui amorul unui om ce ma iubeste... mi s-a rasplatit cumplit acest dispret cu aceeasi masura.

– Cezara, zise el încet si înduiosat... ma- lasi tu sa cuget asupra acestui lucru? Am o inima si o minte ciudata. Nimic nu patrunde în ele nemijlocit. O idee ramâne în mine zile întregi pe suprafata mintii, nici ma atrage, nici ma intereseaza. Abia dupa multe zile, ea patrunde-n fundul capului, si-atunci devine, prin altele, ce le-a fi gasind acolo, adânca si înradacinata. Cezara... simtirile mele sunt tot astfel. Pot vedč un om cazând mort pe ulita si momentul întâi nu-mi face nici o impresie... abia dupa ore reapare imaginea lui si încep a plânge... plâng mult si urma ramâne nestearsa în inima mea. Tu spui sa am mila de tine? Eu îti zic: ai mila de mine... caci, daca vreodata iubirea ar patrunde în inima-mi, as muri de amor. Tu nu ma-ntelegi, numai simt ca amorul si moartea mea vor fi foarte aproape una de alta. Ceea ce am nemijlocit este simpatia... aceasta o ai întreaga. Iubeste-ma, de voiesti, daca – lasa sa-ti spun acest dulce cuvânt daca ai îndurarea s-o voiesti. Tu gândesti ca eu nu te-as putč iubi? Te înseli... Lasa-mi numai timp... ca icoana sa patrunda adânc în inima, sa ma familiarizez cu aceasta idee, eu, care n-am fost iubit, nici am iubit pe nimenea... si gândesc cum ca tot as putč nebuni iubindu-te.

El o saruta pe frunte si iesi... Ea surâse. Lua un joc de carti si le meni, ca sa vada dac-a veni mâni, si zise lin, însirand cartile:

– Dac-a veni mâni, l-oi iubi; daca n-a veni... atunci... atunci asemenea l-oi iubi.

..........................................

Ieronim catre Euthanasius

„Desmierd un chip de copila în felul meu... adica împlu un album cu diferitele expresii ale unui singur cap. E ciudat ca ochii mei atât de clari, pot sa zic de-o cereasca claritate, nu pot cuprinde nimic deocamdata. Mâzgalesc peretii. Am intrat la o copila înamorata de mine, care însa n-o iubesc... Am vazut-o rosie, sfioasa, turburata... Am zugravit în cartea mea aceasta expresie. A-ngenuncheat lânga mine... m-a rugat sa-i sufar iubirea... Nu-ti pot descrie expresia de nevinovatie, candoare si amor din fata ei... dar am schitat-o... E de sarutat schita mea. Poate ca e una din cele mai nimerite din câte-am zugravit. Am pus-o lânga mine. Deconcertare si o dulce resignatie. Un profil îngeresc! I-am spus cuvinte bune. O raza de speranta în acea amabila mâhnire a fetei. O adorabila schita! Dar simt ca din ce în ce schitele se familiarizeaza cu inima. N-o iubesc. Nu. Adio, parinte."

.........................................

paginile 15_16paginile 11_12
<<(înapoi la Opera)
pagina principala scrisori marturii critice biografie pagina principala bibliografie