Cezara- (paginile 17-18)
menu

– Si apoi, priveste asupra orasului întreg, pe acest amestec stralucit de palate si domuri, vezi cum, ajunse de luna, stralucesc asupramaselor întunecoase vârfurile turnurilor si pânzele de la corabii pe râu. Si cu toate acestea centrul acestui tablou esti tu! tu! tu!... Nu s-aude nimic... decât departe-n vro gradina privighitoarea si s-aude vuind încet o roata de apa. Si tu privesti tacuta si nevinovata asupra acestei lumi... Trandafirii înfloresc pe fata ta... Tu, regina a sufletelor – nu seti curata ca izvorul? mladioasa ca chiparosul?1(1. Fragment amintind de o poezie safica.) dulce ca filomela? tânara ca luna plina, copilaroasa ca un canari, iubita ca o dumnezeire? Priveste, zise el si mai încet, strada aceea strâmta si întunecoasa; numai într-un singur colt îi taie umbra o dunga de lumina, dar în acel loc pare c-a nins... Vino cu mine... vino cu mine acasa... Voi da-ntr-o parte perdeaua din fereastra odaii mele si vom privi toata noaptea la cer... Ah! te iubesc!... Tipa el apasat... te iubesc!... o vad prea bine ca te iubesc!

El o strânse cu atâta putere, încât se-nclestase amândoi într-o îmbratisare lunga si nervoasa. Apoi el recazu obosit de-o simtire nemaicunoscuta pe spata bancei, îsi închise ochii si-si lasa capul pe acea spata. Luna-l batea drept în fata. Cezara veni drept înainte-i, se-nclina asupra-i, se tinu cu amândoua mânile de spata bancei si-l saruta, cu ochii pe jumatate închisi, de nenumarate ori. El nu simtea nimic... asemenea unui copil ametit de somn, pe care mama îl desmiarda.

S-auzi o fosnire în frunzele unui tufari.

„D-zeul meu! gândi ea speriata, daca m-ar fi vazut cineva? Poate Castelmare. Sarmanul copil! Cum se va întoarce el acasa? Acest om poate sa-l pândeasca."

Ea-l lasa un moment sa se trezeasca din aceasta betie... apoi îl întreba lin, ca si când n-ar fi vrut sa-i îmtrerumpa decât încet gândirile lui, somnul lui ce-l avea.

– Stii sa mânuiesti sabia?

– Da! zise el.

– Sa-ti aduc o sabie – nu-i asa?

– Da...

– Si mi-i da o sarutare pentru ea?

– Da.

Ea se urca repede în palat si peste doua minute veni c-o spada, pe care i-o încinse, folosindu-se de ocazie de a-l strânge de mijloc.

– Dulcele meu sloi de gheata! Tu, marmura! tu, piatra, tu!

– Da-mi pace, Cezara. Îmi vine sa mor.

– Nu! nu! Îngerul meu... mergi acasa... Sa nu ti se întâmple nimica pe drum... gândeste la Cezara ta... margaritariule!

Nu se putu opri de a-i lua capul între mâni si de-a-l mai satura o data... tare si cu zgomot.

– Acum mergi, mergi! Te rog.

– De ce ma rogi?

– Pentru ca te-as ucide de-ai mai ramâne.

– Cum?

– Stiu eu cum, zise ea, vicleana ca un copil.

Ea-l duse pân’ la un hatis si-l împinse afara din gradina. Apoi se întoarse si, înbratosând un trunchi, zise încet si c-un fel de ciuda:

– Ieronim, te musc!

Ea batu cu pumnii în trunchiul de copac; apoi se duse-n odaia ei si, rupându-si cu furie pieptarul de catifea, încâlcindu-si parul atât de blond, ea se uita în oglinda cu ochii înecati de lacrimi si cu buzele tremuratoare. Apoi se arunca în pat si soptea încet, foarte încet si înecata de suspinuri, cuvinte dulci, nemaipomenit de dulci si desmierdatoare, pintre cari strabatea numai un nume pronuntat mai tare:„Ieronim".

Nu-i merse însa tot astfel lui Ieronim. El s-apropia de strada strâmta, aerul lin al noptii îl trezise si, de o natura mult mai putin senzuala decât porumbita lui, el ramasese numai cu convingerea teoretica cum ca o iubeste. El trecu prin strada întunecoasa cu pasul lui usor, la care se cunostea, ca sa zic, elastica greutate, precum se simte la pasul unui cal de rasa; când auzi în urma-i un pas sever, regulat ca al unui soldat, si recunoscu ca-i al lui Castelmare. El se opri si se-ntoarse spre partea dinspre care venea sunetul... Castelmare sosi... Tacere. Ieronim plesni cu vârful sabiei într-un zid de granit si la scaparare se recunoscura ambii rivali. În acelasi moment, fara sa se fi schimbat vro vorba macar, sabiile începura a se crucisa, apoi s-auzi un gemet... o cadere grea pe pavagiul dur al stradei; una in cele doua umbre disparu într-o casa apropiata... cealalta ramase muta.

paginile 19_20paginile 15_16
<<(înapoi la Opera)
pagina principala scrisori marturii critice biografie pagina principala bibliografie