Cezara- (paginile 3-4)
menu

– Dumnezeu stie, tata, de unde iei atât veselie. Eu am momente când sunt trist, tu... nu cred.

– Eu trist, Ieronime? Sa ma ia dracul, fatul meu, dac-am fost trist vreodata. tristeta fuge de mine, ca cumatru-meu de tamâie. Dar lasa asta... hai în oras cu mine. Azi, intrând la staretul tau, am facut o fata catranita si turceasca... am spus ca-mi trebuiesti tu pentru-o comândare, am mintit ca totdeauna – în sfârsit îti concede societatea mea serioasa de ciocli. Noi, Ieronim, ne-o duce în oras... stiu într-un loc vin bun, stii colea, phiu! Om juca carti cu alti fratiori, om fuma din lulele lungi cât ziua de azi si ne-om uita pe feresti la duduci! Se-ntelege ca fara...

– Se-ntelege.

– Ma mir cine dracul te-a calugarit pe tine, blestematule Ieronime?

– Ma mir cine dracul te-a calugarit pe tine, parinte?

– Cine? Dracul.

S-ar însela cineva crezând ca toate usurintele calugarilor aveau vro însamnatate. Asa-numitele lor blastematii erau niste copilarii, cu toata libertatea vorbelor cu care le-mbracau. Un pahar de vin, un joc de carti, o lulea de tutun, din când în când o privire repezita asupra profilului unei copile zâmbitoare – astea erau în fapta si întotdeauna toate renumitele lor desfrânari. Tot farmecul consista în misterul cu care îmbracau fatarnic micile lor pasiuni lumesti.

Ieronim îsi arunca rasa pe el, taie o fata sinistra, mucalitul batrân taie una smintita de tot, spre a face efect asupra parintelui portar si amândoi iesira repede din manastire, spre a-si astâmpara graba mersului abia în drumul mare, ce ducea la oras.



II

– Contesa, voi face pe parintele d-tale sa te sileasca ca sa fii a mea.

– Cine se-ndoieste c-o poti face aceasta, cine, ca esti, în stare s-o faci. Tatal meu îti datoreste bani si d-ta vrei fata lui. Nimic mai natural. Va veti învoi amândoi asupra pretului, ca doi oameni de onoare ce sunteti... dar pâna nu-ti sunt femeie, am dreptul de a te ruga sa ma scutesti... Vei avč destul timp sa ma chinuiesti, când îti voi fi femeie.

Frumoasa contesa îi întoarse spatele si se uita din fereastra pe ulita. Ea începu sa râda, caci vazu pe-un batrân mucalit silindu-se a taič mutre evlavioase, pentru a impune trecatorilor.

Ieronim si Onufrei steteau în ulita; Onufrei, numarând metaniile, ce le tinea în mânile unite pe pântece, Ieronim c-o fata de-o adânca si nobila seriozitate.

Marchizul Castelmare se uita lung si salbatec asupra acelei copile, ce-i dispretuia amorul, apoi iesi uite, trândind usa dupa sine.

– Ce frumusel e calugarul cela, sopti contesa zâmbind. Si ce mucalit batrân... Pare un paiazo într-o rola de intrigant. Ce nobile trasaturi are tânarul... pare un demon... frumos, serios, nepasatori. Tot îi trebuie lui Francesco un model pentru demonul lui în Caderea îngerilor..., dac-am putč pune mâna pe calugar...

– Maiestre! striga ea tare, apropiind doua scaune de fereastra.

Intra un batrân c-o bluza de catifea, cu fata înalta si senina, c-o barba sura,  s-apropie de copila c-o întrebare pe buze.

– Vino lânga mine... Sezi ici... Ia te uita la acel calugar tânar! Ce frumos demon în Caderea îngerilor! nu-i asa?

– Ce frumos Adonis1(1. Venus si Adonis – în mitologia greaca, tânarul acesta de o mare frumusete a fost iubit de Venus – poate si o aluzie la poemul lui Shakespeare.) în Venus si Adonis, zise pictorul surâzând, d-ta Venus, el Adonis.

– Eei! Asta-i prea tare.

Francesco-i apuca mâna într-a sa si apropie gura de fruntea ei frumoasa.

– Esti copila, zise el încet, si de ce nu? Tu vrei sa iubesti.... toata fibra inimei tale tremura la aceasta vorba... Vrei dar ca un barbat pe care nu-l iubesti, acel Castelmare, sa te ia de sotie? Stii ca sunt bogat... stii ca te iubesc ca pe fiica mea... stii ca tatal tau te-ar vinde, daca i s-ar plati pretul ce-l cere, caci e sarac, desfrânat, jucator... si ca nu-i o alta cale, ca sa scapi de nenorocire, decât fugind de aceasta casa. Vrei un parinte?... Iata-ma... Vrei o casa? A mea îti sta deschisa! Vrei un amant, Cezara... iata-l. Si eu am iubit... cunosc din tinereta aceasta dulce turbare... Tu esti însetata dupa ea... si cu toate astea ai fi în stare sa scapi din mâna cel mai frumos model de pictura... un înger de geniu, caci demonii sunt îngeri de geniu... ceilalti cari au ramas în cer sunt cam prostuti.1(1. Aceeasi idee si în Geniu pustiu.)

– Dar bine, tata, n-o s-alerg eu dupa el, zise ea, rosie ca focul.

– Vrei s-alerg eu dupa el?

paginile 5_6paginile 1_2
<<(înapoi la Opera)
pagina principala scrisori marturii critice biografie pagina principala bibliografie