Cezara- (paginile 7-8)
menu

Imblu la scoala. Stii la cine: la albinele mele. Am parerea cum ca toate ideile ce plutesc pe suprafata vietei oamenilor sunt creatii ce arunca o manta pe un corp ce se misca. Ele sunt altceva decât miscarea corpului însasi, desi atârna de la ea. Mai întâi statul albinelor. Ce ordine, maiestrie, armonie în lucrare! De ar avč carti, jurnale, universitati, ai vedč pe literati facând combinatii geniale asupra acestei ordine s-ar gândi ca-i faptura inteligentei, pe când vezi ca nu inteligenta, ci ceva mai adânc arangeaza totul cu o simtire sigura, fara gres. Apoi coloniile. In toata vara vedem câte doua sau trei generatii colonizându-se din statul matern, si ceea ce ne bucura este lipsa de fraze si rezonamente cu care la oameni se-mbraca aceasta emigrare a superfluentei locuitorilor. Apoi revolutiile. In tot anul o revolutiune contra aristocratiei, a curtizanilor reginei – minus contractul sotial1(1. Contractul social (Le contrat social – 1762) – opera a lui Jean Jacques Rousseau care a exercitat o mare influenta asupra gânditorilor si scriitorilor sec. al XIX-lea, interesati de originile statului.), oratiunile parlamentelor, argumente pentru dreptul divin si dreptul natural. Cinis et umbra sumus2(2. Cenus- si umbra suntem (lat.).).

Dar, vei raspunde, parinte, duci idei si cugetari în natura dupa analogia împrejurarilor omenesti, judeci asadara organizatiunile de stat ale animalelor numai întrucât le vezi asemanatoare cu cele omenesti si încifrezi lumea noastra în lumea lor. Nu. Oamenii însisi duc o viata instinctiva. De obiceiuri si institutiuni, crescute pe temeiul naturei, se lipesc religiuni subiective, fapte rele si mizerabile, însa foarte cu scop si întocmai acomodate cu strâmtoarea de minte a celor mai multi oameni. Asta merge multa vreme astfel. Te nasti, te-nsori, faci copii, mori, tocmai asa ca la animale, numai ca-n loc de ulita satului, unde paradeaza donjuanii patrupezi, exista la oameni sala de bal, jocul, muzica, unde vezi asemenea junele maimute cu monoclu, mirosând femelele. Si astfel trec multe bucati de vreme, crezi ori nu crezi ceea cu ce ti se argumenteaza excelenta acestei lumi, si mori apoi, fara ca cineva sa mai întrebe dupa acea musca, care ca învatat a produs maculatura stiintifica, ori, dupa împrejurari, a predicat, a agitat republican s.a.m.d. Si poate ca, din când în când, îti vin momente de luciditate, în ce priveste ca trezit din somn si vezi deodata cu mirare c-ai trait într-o ordine de lucruri strict organizata, fara ca s-o stii sau s-o vrei aceasta. Si aceasta minte, care în turbarea si pustia împingere si lupta a istoriei oamenilor, a istoriei unui ce elementar, are din când în când câte o fulguratiune de luciditate, aceasta lecuta de nonsens sa vorbeasca si ea? Sa aiba vo influinta, sa însemneze ceva, sa încifreze ceva în natura, ea, care nu-i decât o incifratiune a aceleiasi naturi? Nici vorba macar.

Astfel vedem în marile migratiuni ale popoarelor, unde fiii minoreni ieseau din tara, pe când stupul matern sta locului, o analogie cu roiurile albinelor. Nu explicarile ce se dau faptelor, ci faptele însile sunt adevarul.

Doctrinele pozitive, fie religioase, filozofice, de drept ori de stat, nu sunt decât tot atâtea pleduarii ingenioase ale mintii, al acestui advocatus diaboli care e silit de vointa ca sa argumenteze toat celea. Acest mizerabil advocat e silit sa puie toate într-o lumina stralucita si, fiindca existenta este în sine mizerabila, el e nevoit sa împodobeasca cu flori si c-o aparenta de profunda întelepciune mizeria existentei, pentru a însela în scoala si în biserica pe tucanii cei mici, cari intra aia în scena, asupra valorii vietei reale. Pentru lucratorii statului – onoarea, pentru soldati – gloria, pentru principi – stralucirea, pentru învatati – renumele, pentru prosti – cerul, si astfel o generatiune însala pe cealalta pe cealalta prin acest advocatus diaboli mostenit, prin acest sclav silit la siretie si sofisme, care aicea se vaiera ca popa, colo face mutre serioase ca profesor, colo parlamenteaza ca advocat, dincolo taie fete mizerabile ca cersitor. Acest din urma o face printr-un pahar de vin ce-l are in petto1(1. In piept (italieneste).), altul pentr-un titlu, altul pentru bani, altul pentru o coroana, dar la toti, în esenta, este aceeasi, un moment de betie.

Iata ce învat eu de la dascalii mei, de la albine. In scoala la ele vad ca suntem umbre fara vointa, automati care facem ceea ce trebuie sa facem, si ca, pentru ca jucaria sa nu ne dezgusteze, avem aceasta mâna de creieri, care ar vrč sa ne dovedeasca ca într-adevar facem ce voim, ca putem face un lucru sau nu... Aceasta-i o înselare de sine, în care multimea de probabilitati e confundata cu ceea ce suntem siliti a face.

Viata interna a istoriei e instinctiva; viata exterioara, regii, popii, învatatii, sunt lustru si fraza, si cum de pe haina de matasa pusa pe un cadavru nu poti cunoaste în ce stare se afla, astfel de pe aceste vestminte mincinoase nu poti cunoaste cum sta cu itoria însasi.

Eu, multamita naturei, m-am dezbracat de haina desertaciunei. Stiu ca tu esti pân-acum frate laic. Nu te calugari, copilul meu... nu te preface în rasa si comanac din ceea ce esti, un baiet cuminte. Am fost sahastru, nu calugar. As vrea ca cineva sa-mi ieie locul în aceasta sahastrie, caci sunt batrân si poate curând sa-mi bata ora mântuirei. Vina tu, dar numai dupa ce voi muri... pe cât traiesc, scuteste-ma si tu. Am trebuinta de singuratate. Batrâneta este o moarte înceata, ce încet bate inima mea acum ce iute batea înainte de 60 de ani.... Lume, lume! Si într-o zi va bate din ce în ce mai încet, apoi va înceta, caci s-a sfârsit undelemnul candelei. Stiu ca n-am sa simt c-am sa mor. Va fi o trecere molcoma si fireasca, de care nu ma tem. Voi adormi... de nu m-as trezi numai iar... Iti sarut fruntea, f…le calš1(1. Bunule prieten (greceste).)

Euthanasius."

paginile 9_10paginile 5_6
<<(înapoi la Opera)
pagina principala scrisori marturii critice biografie pagina principala bibliografie