Fat-Frumos din lacrima - (paginile 15-16)
menu

Atunci i se paru ca si fata de lânga el se ridica încet... ca trupul ei se risipea în aer, de nu ramâneau decât oasele, ca, inundata de-o manta argintie, apuca si ea calea luminoasa ce ducea în luna. Se ducea în tulburea împaratie a umbrelor, de unde venise pe pamânt, momita de vrajile babei.

Apoi pielita ochilor lui se înverzi... se înnegri si nu mai vazu nimica.

Când deschise ochii, soarele era sus de tot. Fata lipsea si aievea. Dar în pustiul arid necheza calul frumos, stralucit, îmbatat de lumina aurita a soarelui, pe care el acu o vedea pentru-ntâia data.

Fat-Frumos se avânta pe el si-n rastimpul câtorva gânduri fericite ajunse la castelul încoltit al Genarului.

De asta data Genarul vâna departe cale de sapte zile.

El o lua pe fata pe cal dinaintea lui. Ea-i cuprinsese gâtul cu bratele ei si-si ascunsese capul în sânul lui, pe când poalele lungi ale hainei ei albe atingeau din zbor nisipul pustiei. Mergeau asa de iute, încât i se parea ca pustiul si valurile marei fug, iar ei stau pe loc. Si numai încet se auzea motanul mieunând din câte sapte capetele.

Perdut în paduri, Genarul îsi aude calul nechezând.

Ce e? îl întreba.

Fat-Frumos îti fura fata, raspunse calul nazdravan.

Putea-l-om ajunge? întreba Genarul mirat, pentru ca stia ca-l omorâse pe Fat-Frumos.

Nu zau, raspunse calul, pentru c-a încalecat pe un frate al meu, care are sapte inimi, pe când eu n-am decât doua.

Genarul îsi înfipse pintenii adânc în coastele calului, care fugea scuturându-se... ca o vijelie. Când îl vazu pe Fat-Frumos în pustiu, zise calului sau:

Spune fratâne-tau sa-si arunce stapânul în nori si sa vina la mine, ca l-oi hrani cu miez de nuca si l-oi adapa cu lapte dulce.

Calul Genarului îi necheza fratâni-sau ceea ce-i spusese dar frate-sau i-o spuse lui Fat-Frumos.

Zi fratâni-tau, zise Fat-Frumos calului sau, sa-si arunce stapânu-n nori, si l-oi hrani cu jaratic si l-oi adapa cu para de foc.

Calul lui Fat-Frumos o necheza asta fratâni-sau si acesta azvârli pe Genarul pâna în nori. Norii cerului înmarmurira si se facura palat sur si frumos iar din doua gene de nouri se vedeau doi ochi albastri ca cerul, ce repezeau fulgere lungi. Erau ochii Genarului exilat în împaratia aerului.

Fat-Frumos domoli pasul calului si aseza pe fata pe acela al tatâne-sau. O zi înca si ajunsera în mândra cetate a împaratului.

Lumea-l crezuse mort pe Fat-Frumos, si de aceea, când se împrastie faima venirii lui, ziua-si muie aerul în lumina de sarbatoare si oamenii asteptau murmurând la faima venirii lui, cum vuieste un lan de grâu la suflarea unui vânt.

Dar ce facuse oare în vremea aceea Ileana împarateasa?

Ea, cum plecase Fat-Frumos, s-a închis într-o gradina cu nalte ziduri de fier si acolea culcându-se pe pietre reci, cu capul pe un bolovan de cremene, plânse într-o scalda de aur, asezata lânga ea, lacrimi curate ca diamantul.

In gradina cu multe straturi, neudata si necautata de nimeni, nascura din pietris sterp, din arsita zilei si din secaciunea noptii flori cu frunze galbene si c-o culoare stinsa si tulbure, ca tulburii ochi ai mortilor, florile durerii.

Ochii împaratesei Ilenei, orbiti de plâns, nu mai vedeau nimica; decât i se parea numai ca-n luciul baii, plina de lacrimile ei, vedea ca-n vis chipul mirelui ei iubit. Ci ochii ei, doua izvoare secate, încetase de-a mai varsa lacrimi. Cine-o vedea cu parul ei galben si lung, despletit si împrastiat ca cretii unei mantii de aur pe sânul ei rece, cine-ar fi vazut fata ei de-o durere muta, sapata parca cu dalta în trasaturele ei, ar fi gândit ca-i o înmarmurita zâna a undelor, culcata pe un mormânt de prund.

Dar cum auzi vuietul venirii lui, fata ei se-nsenina; ea lua o mâna de lacrimi din baie si stropi gradina. Ca prin farmec foile galbene ale aleelor de arbori si ale straturilor se-nverzira ca smarandul. Florile triste si tulburi se-nalbira ca margaritarul cel stralucit si din botezul de lacrimi luara numele lacrimioare.

Imparateasa cea oarba si alba umbla încet prin straturi si culese în poale o multime de lacrimioare, pe care apoi, asternându-le lânga baia de aur, facu un pat de flori.

Atunci intra Fat-Frumos.

Ea s-arunca la gâtul lui, însa, amutita de bucurie, ea nu putu decât sa îndrepte asupra-i ochii sai stinsi si orbi, cu care ar fi vrut sa-l soarba în sufletul ei. Apoi ea îl lua de mâna si-i arata baia de lacrimi.

Luna limpede înflorea ca o fata de aur pe seninul cel adânc al cerului. In aerul noptii Fat-Frumos îsi spala fata în baia de lacrimi, apoi, învalindu-se în mantaua ce i-o tesuse din raze de luna, se culca sa doarma în patul de flori. Imparateasa se culca si ea lânga el si visa în vis ca Maica Domnului desprinsese din cer doua vinete stele ale diminetii si i le asezase pe frunte.

A doua zi, desteptata, ea vedea...

A treia zi se cununa împaratul cu fata Genarului.

A patra zi era sa fie nunta lui Fat-Frumos.

Un roi de raze venind din cer a spus lautarilor cum horesc îngerii când se sfinteste un sfânt si roiuri de unde rasarind din inima pamântului le-a spus cum cânta ursitorile când urzesc binele oamenilor. Astfel lautarii maiestrira hore nalte si urari adânci.

Trandafirul cel înfocat, crinii de argint, lacrimioarele sure ca margaritarul, mironositele viorele si florile toate s-adunara vorbind fiecare în mirosul ei si tinura sfat lung cum sa fie luminile hainei de mireasa; apoi încredintara taina lor unui curtenitor flutur albastru stropit cu aur. Acesta se duse si flutura în cercuri multe asupra fetei miresei, când ea dormea, si-o facu sa vada, într-un vis luciu ca oglinda, cum trebuia sa fie-mbracata. Ea zâmbi, când se visa atât de frumoasa.

Mirele-si puse camasa de tort de raze de luna, brâu de margaritare, manta alba ca ninsoarea.

Si se facu nunta mândra si frumoasa, cum n-a fost alta pe fata pamântului.

S-au trait apoi în pace si în liniste ani multi si fericiti, iar dac-a fi adevarat ce zice lumea: ca pentru Fetii-Frumosi vremea nu vremuieste1, apoi poate c-or fi traind si astazi.

(Convorbiri literare,
1 si 15 noiembrie 1870)

paginile 13_14
<<(înapoi la Opera)
pagina principala scrisori marturii critice biografie pagina principala bibliografie